Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara

PAGINA PĂRINȚILOR

#Copii, familii și comunități care învață împreună

Școala 27 Timișoara se angajează să sprijine și să încurajeze părinții să se implice în mod activ în educația copilului lor. Considerăm că dacă familiile, școlile și copiii lucrează împreună, putem reduce diferențele între nivelul de educație și putem îmbunătăți sănătatea și bunăstarea, ajutându-i pe toți copiii să obțină rezultate mai bune.

De ce este important să vă implicați în educația copilului?

Studiile arată că șansele copilului de a crește, de a se dezvolta și de a obține rezultate mai bune cresc pe măsură ce părinții sunt mai implicați în educația copilului.

Părinții și familiile au cea mai mare influență asupra atitudinilor, comportamentului și reușitelor copilului. Un copil își petrece mai puțin de 20% din timp la școală și peste 80% din timp în compania părinților, a familiei și a altor membri ai comunității – de aceea este importantă colaborarea între părinți, școală și comunitate.

Cum vă puteți implica?

Părinții joacă un rol cheie în colaborarea cu școala pentru beneficiul educației copilului.

Printre diferitele moduri în care vă puteți implica se numără a veni la școală pentru a lăsa sau a lua copilul, a fi prezent la ședințele cu părinții, a participa la evenimentele școlare, a face voluntariat în clasă, a primi rapoarte, a împărtăși informații privitoare la sănătatea și bunăstarea copilului și a sărbători reușitele. Dar toate acestea reprezintă doar începutul.

Implicarea înseamnă de asemenea să jucați un rol activ în educația copilului dumneavoastră acasă. Cu alte cuvinte, puteți avea un impact pozitiv prin:

  • A încuraja copilul să aibă o atitudine pozitivă și curioasă cu privire la învățat în orice mediu, acasă, la școală și în comunitate
  • A vă asigura de prezența la școală, punctualitate și respectarea unor obiceiuri pozitive
  • A încuraja copilul să aibă interese variate, ca de exemplu hobby-uri, activități extrașcolare și activități comunitare
  • A lua parte la activitățile școlare în cât mai multe feluri posibile – prin a vă oferi abilitățile, timpul și prin a vă împărtăși preocupările
  • A cere informații pentru dumneavoastră sau pentru educația copilului pentru a vă permite să îl/o susțineți
  • A vorbi cu copilul despre viitorul, speranțele și visurile lui/ei.

Cum vă vom sprijini?

Strategia de implicare a părinților identifică șase aspecte cheie în care părinții, școala și comunitatea pot colabora pentru a spori implicarea parentală în educația copiilor.

Cele șase aspecte:

  1. Comunicarea

Comunicarea eficace este esențială pentru stabilirea unor relații pozitive; vrem să ne asigurăm că fiecare persoană este binevenită, apreciată și respectată. Ne vom asigura că toate comunicările din partea noastră folosesc un limbaj clar și simplu. Vrem să fie clar cum, când și pe cine puteți contacta dacă aveți nevoie de ajutor, informații sau dacă doriți să vă exprimați îngrijorarea.

  1. Sprijin pentru părinți

Meseria de părinte este una dintre cele mai importante și, de asemenea, una dintre cele mai dificile. Este important să știți că aveți parte de sprijin, să vă simțiți apreciat/ă, încrezător/toare și să știți că aveți posibilitatea de a contribui la educația copilului dumneavoastră. Noi vă vom ajuta prin a vă oferi acces la informații, servicii și resurse care vă pot sprijini pe dumneavoastră ca părinte și ca familie acasă.  

  1. Învățarea împreună – acasă, la școală și în comunitate

Pentru a vă putea ajuta copilul să reușească, trebuie să știți și să înțelegeți ce învață copilul dumneavoastră, cum învață și cum puteți să îl/o sprijiniți în vederea progresului.

Învățarea împreună în familie este distractivă, încurajând și dezvoltând abilități pe care copilul le va folosi mai târziu în viață. Împreună, vrem să vă oferim mai multe oportunități de a lua parte la învățare printr-o serie largă de activități – vrem să sprijinim părinții și copiii să învețe împreună atât acasă, cât și la școală.

  1. Luarea de decizii

Vom crea oportunități pentru a ne asigura că opiniile dumneavoastră ca părinte sunt ascultate și incluse în deciziile care afectează în mod direct educația, sănătatea și bunăstarea copilului dumneavoastră. Este foarte important ca școala să aibă  un consiliu / o voce activă a părinților care să reprezinte și să ia în considerare punctul de vedere al părinților cu privier la orice aspect al vieții școlare.  

  1. Voluntariat

Ca voluntar, reprezentați un model pozitiv pentru copii. Voluntariatul aduce beneficia pentru toată lumea – prin oferirea timpului, abilităților și cunoștințelor dumneavoastră, puteți sprijini și îmbunătății calitatea educației oferite de către școală. De asemenea, voluntariatul vă oferă o perspectivă asupra modului de lucru al școlii și vă permite să deveniți un partener în educația copilului. Voluntariatul poate prezenta și oportunități pentru dezvoltarea de noi abilități și experiențe care pot fi benefice pentru propria dumneavoastră educație și dezvoltare.

  1. Colaborarea cu comunitatea

Știm că fiecare comunitate este unică – fiecare are la dispoziție un arsenal de resurse care pot oferi sprijin și oportunități pentru copii și pentru familiile lor. Prin utilizarea resurselor comunității, familiile și școlile pot crea și împărtăși experiențe benefice copiilor și familiilor.

Contactați-ne!